Chroot.ro

Întrebări Frecvente

Acasă » Întrebări Frecvente »  » Ce este un Operator de Date cu Caracter Personal (ODCP)?

Ce este un Operator de Date cu Caracter Personal (ODCP)?

Operatorul de Date cu Caracter Personal este persoana fizică sau juridică, de drept public ori de drept privat care stabileşte scopul şi mijloacele prelucrării. Aceasta înseamnă că operatorul a decis să prelucreze date cu caracter personal prin anumite operaţiuni, efectuate prin mijloace automate, precum şi prin alte mijloace decât cele automate.

De asemenea, persoana fizică sau juridică poate fi desemnată ca operator printr-un act normativ sau în baza unui act normativ care determină scopul şi mijloacele de prelucrare a datelor cu caracter personal.

Pentru ca o prelucrare să intre sub incidenţa prevederilor Legii nr. 677/2001 este necesar ca ea să se desfăşoare în cadrul unui sistem de evidenţă. Prin sistem de evidenţă se înţelege o colecţie de date, structurată potrivit unor criterii, criterii pe baza cărora datele pot fi accesate (de exemplu pe criteriul alfabetic).

 

Printează acest articol

© 2018 S.C. Chroot Network S.R.L. Toate drepturile rezervate proprietarului.
Termeni și Condiții de Utilizare | Despre Cookie | A.N.P.C. | SOL
Toate prețurile sunt afișate în Euro (€) și nu conțin TVA 19%.